Imi pare extrem de rau ca nu pot sa ma ocup serios de blogul asta. Imi tot vin idei de asternut pe foaie, le dezvolt dar nu le duc mai departe. Cred ca e chiar story of my life...Mda. Acum nici atat n o sa ma pot ocupa de el, vine licenta, nu e grea dar na, trebuie sa depun tot efortul.
Read more...Eu iubesc iarna, insa pe cancerul asta n-as putea iesi sa ma bat cu bulgari. Ce vorbesc, as sta toooata ziulica sub paturica incalzind cearsafurile cu o dama bine langa mine.
Din intamplare am dat peste o carticica mica si veche care m-a prins imediat.
Stilul autorului e unul cursiv, dar si greoi in acelasi timp, ideile sunt geniale, se imbina una cu alta ca 2 piese de lego, ermetic, iar logica autorului debordeaza de experienta si cunostinte.
Cartea este conceputa in urma unui concurs initiat de catre Academia de Dijon in 1755, pe tema originii inegalitatii dintre oameni.
Rousseau, un rebel al vremii, un nebun al cunoasterii, dezvolta o teza despre omul natural, despre fericirea acestuia, despre cum schimbarile sociale, mai precis, organizarea sociala, a dus la degradarea fiintei umane, la dezbracarea acesteia de substanta. Conform tezei sale, ultimul factor esential la desavarsirea inegalitatii dintre oameni a fost instittuirea proprietatii private.
Cartea face o trecere rapida prin istoria lumii, bazandu-se pe deductii logice dar si pe pure supozitii al autorului, insa argumentarile si comparatiile nascute de acesta dau marimea geniului sau.
150 de pagini ale unei carti de buzunar merita o dupa-amiaza!
Blogul asta reflecta mai mult sau mai putin, timpul pe care reusesc sa-l petrec eu cu mine. Dupa cum se vede, n-am mai scris de vreo luna si ceva, ceea ce da o imagine a relatiei cu mine. A fost o luna plina, foarte distractiva, o luna cum nu cred ca voi mai prinde la anu. Acum am ajuns acasa la parinti, aveam nevoie de o saptamana de liniste si mi-era dor de caldura camerei mele. Ma bucur pentru asta, si imi promit ca in cateva zile o sa-mi stabilesc ordinea prioritatilor pentru anul ce vine, tintele de atins, si un cap mai stabil pe umeri. Dar astea doar pentru anul viitor. Mai renuntam la unele din ele dupa, si adaugam altele:D.
V-am mai spus ca ma simt un copil?
Am fost invitat aseara la un spectacol la Teatrul de Revista Constantin Tanase. M-a incantat ideea, mai ales dupa reclama pe care i-a facut-o cel ce m-a invitat. "Scandal in Paradis" se numeste show-ul si-i are ca protagonisti pe consacratii Alexandru Arsinel si Stela Popescu. In afara de cei doi, au mai interpretat cativa tineri dornici de afirmare, insa fara sa impresioneze.
Mi-a inselat asteptarile, venisem chiar cu pofta de ras, desi sunt foarte racit. In timpul piesei, mai puneam mana dreapta la falca si inchideam ochii cat sa nu ma vada amicul. El mai venea din cand in cand langa mine si-si cerea scuze pentru alegerea proasta. L-am intrebat daca el a regizat piesa; mi-a raspuns ca nu. Atunci pentru ce sa-si ceara scuze? Plus ca e cam aceeasi treaba ca la un film, poti sa citesti tu nshpe mii de recenzii negative, pozitive, pana nu l vezi tu cu ochisorii tai nu poti spune daca-i bun sau prost. Unora poate le-a placut baletul care a durat in jur de 20 minute, mie unul mi-au placut doar balerinele. Unii poate au inteles cum mima un tip ca-i creaza pe Adam si Eva, eu m-am prins abia cand a ajuns sa-i sculpteze sanii si sa-i aplice sfarcurile.
Si inca ceva, era un tip care a cantat vreo 2 piese, pe la inceput. Aici inca am o nelamurire; daca momentul lui era unul comic sau chiar danseaza in halul ala.
Alegerea buna a fost cand am hotarat sa mergem dupa Tanase, in Coyote Club. Foarte tare atmosfera. E genul de club-pub-cafe-bar, cu un aer de Cheers, pentru cunoscatori. Primitor, aglomerat dar intim intr-un fel, lumea relaxata si vorbareata.
Eram 8 prieteni veniti croiti sa se faca de ras la Karaoke. Si am reusit. Eu si cu inca un prieten chiar foarte de ras. Eu imi alesesem sa cant singurel, ca tocmai asta e unul din laitmotivele piesei, It's my life- Bon jovi. Cu 3 minute inainte sa-mi vina randul ma anunta domnii ca n-au melodia. Super! La repezeala, o prietena imi propune sa cantam impreuna melodia din Grease, You're the one that I Want. Ok zic, in pana de idei fiind. Proasta alegere. Si mi-am dat seama de asta imediat. Pai melodia e un duet, barbat-femeie, eu stiam linia melodica, insa versurile dupa ureche. Intrebare: De unde sa stiu eu care e partea mea si care a colegei? M-am gandit ca au ei o metoda si rezolva. Intr-adevar, s-au gandit la partea asta, da cred ca prea mult. Ideea era ca partea mea era cu galben iar a fetei cu verde. Buun, ma mai linistisem. Nu pentru mult timp insa pentru ca pe de o parte, A. vine langa noi si incepe sa cante cu mine. Pardon, sa urle langa mine. Canta in urechea mea, nu-n microfon, eu incercam sa pastrez ritmul, deodata ce sa vezi, apar mai multe culori pe monitor, mov, rosu, albastru, cred ca se amestecasera in paleta sau ceva. Buimac total, eu mimam cantatul, A. urla pe langa microfon, M, fata, nu mai avea versuri, concluzie, nu se mai auzea nimic. Doar uh,uh,uhuuul acela ascutit, daca stiti piesa. Ascutit il canta travolta, nu eu ala infundat in nas. La sfarsitul piesei insa toata lumea ne-a aplaudat, de incurajare sau pentru tupeul nesimtit pe care l-am avut sa cantam asa prost.
Oricum, seara a fost foarte reusita, desi n-am rulat la capacitatea mea maxima si astazi sunt mai racit ca ieri. Oamenii cu care am iesit sunt foarte misto, pentru ca stiu, incearca, vor, sa se distreze cu adevarat.
Numai bine!
Iau azi periuta spre a-mi freca lopetile iar in locul pastei de dinti pun frumos manuta pe bricheta si aproape ca-i dau foc pretioasei ustensile. Trebuie s-o las mai moale cu invatatu' ca m-ajunge oboseala.
In alta ordine de idei, sunt sef de camin de cateva zile si prima sarcina am avut-o azi. A fost una ingrata. Va povestesc maniana.
Numai bine!
Draga blogule, imi cer scuze. Si atat.
Am o vorba codata cu un prieten bun: 'n-am timp'. Asociati cu vorba aia a lui Benjamin Franklin, stiti voi, 'Time is money' si vedeti ce iese. Dar acum e groasa treaba, n-am nici timp, nici timp. Ma trezesc destul de ambitios dimineata, pus pe fapte mari, cu invatatul, merg la biblioteca, cu prezenta la seminarii sau cururi, pardon cursuri, nu ma omor, ca nu pierd nimic. In schimb nici n ajung eu bine la biblioteca, in sensul propriu spus, adicatelea daca sa zicem ajung in facultate pe la ora 10.00, e in biblioteca posibil sa ajung in jur de 12...ajung, imi las cartile si ies(n.b. Biblioteca se afla in incinta facultatii). De ce ies? Pai ca-mi place vrajeala. Imi place sa vorbesc cu lumea, imi place sa ascult oamenii, imi place sa rad de noi fetze. da, o sa ziceti ca-s nesimtit, da nu-i asa. In general nu judec omul dupa aparente, dar serios acum, am impresia ca unii parca se trezesc dimineata si se gandesc, ia, cum sa-i fac pe oameni sa rada de mine azi.
Revenind, ideea e ca iau foooarte multe pauze din invatat. La modul 1 ora p'afara, 20 minute in biblioteca si iar afara ca-mi amoarte curu. Ies si treburi pozitive din treaba asta, nu zic nu. Pai in 3 ani de facultate am cunoscut mai putini oameni decat in astea 2 luni de cand am inceput anul 4. Si oameni de calitate, posibili prieteni de-o viata, fete frumoase, fete destepte, fete cuminti, oameni cu care mergi intr-un club si nu stau jos un minut, oameni cu vise mari, oameni dezamagiti, oameni saritori, oameni veseli, tristi, iar veseli, oameni obositi, oameni buni, oameni raciti, raciti si crizati, amuzanti, stresanti, incarcati, prieteni buni, fete ce trag cu ochiu, baieti ce se holbeaza, chimii in aer, zambete calde, unele largi, altele retinute, un flirt nevinovat, povesti din licee, nebuni la volan, ironii fine, gustate din plin, remarci deplasate, apoi replasate, lipsesc cateva.
Vad maine ce-am scris si daca are vreo noima. Il public oricum, ca l-am simtit.
Numai bine!
© Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008
Back to TOP
